CHIȘINĂU, 15 ian — Sputnik. Cursul oficial al leului moldovenesc în raport cu dolarul stabilit de către Banca Națională a Moldovei pentru vineri, 15 ianuarie, și următoarele două zile de odihnă este de 20,7 lei, cedând încă 12 bani. Un euro va costa 22,63 lei, aceasta însemnând cu tocmai 36 de bani mai mult.
Deprecierea valutei naționale a fost înregistrată chiar de la începutul săptămânii. Luni dolarul american costa 20,07 lei, iar un euro — 21,58 lei. La 1 ianuarie 2016, dolarul era cotat cu 19,65 lei, iar euro cu 21, 47 lei.
La data de 1 ianuarie 2015,dolarul american putea fi cumpărat cu 15,61 lei, iar euro cu 18,99 lei. Cursul-record a fost înregistrat la 18 februarie 2015: un dolar costa 20,99 lei și un euro 24,01 lei.
Ministerul Economiei constată o devalorizare considerabilă a valutei naționale în anul 2015. Specialiștii din cadrul acestui minister menționează că factorii principali care au determinat dinamica negativă a leului moldovenesc sunt reducerile exporturilor și remitențelor. Printre alte cauze care au influențat asupra pieței valutare interne experții evidențiază fluctuația dolarului pe piața internațională, precum și problemele legate de sectorul bancar din RM.
Anterior, Ministerul Economiei a prognozat că în 2016 indicatorul mediu al cursului de schimb se va menține la nivelul de 21 lei pentru un dolar, iar spre sfârșitul anului va fi de 20,8 lei.
Cursul mediu de schimb leu — dolar prevăzut de experți pentru anul 2017 va fi de 20,7 lei, iar în 2018 va fi de 20,6 lei pentru un dolar.