CHIŞINĂU, 15 ian – Sputnik. PLDM nu a luat încă o decizie cu privire la candidatura lui Ion Păduraru, desemnat prin decret prezidenţial la funcţia de premier.
Liderul interimar al formaţiunii, Valeriu Streleţ, a declarat că decizia va fi luată în cadrul şedinţei Biroului şi apoi a Consiliului Politic al PLDM.
„Nu avem încă o decizie luată cu referire la candidatura lui Ion Păduraru. Este o decizie curajoasă, noul candidat desemnat va avea o sarcină dificilă ca să adune voturile necesare în Parlament astfel ca să fie evitate alegerile parlamentare anticipate”, a declarat Streleţ.
Joi seara, la Reşedinţa sa de la Condriţa, preşedintele Nicolae Timofti a anunţat că l-a desemnat prin decret pe Ion Păduraru, şeful Administraţiei prezidenţiale, la funcţia de premier. Timofti a respins astfel candidatura lui Vladimir Plahotniuc înaintată repetat de majoritatea constituită la 11 ianuarie.