Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Surprizele lui Filat la şedinţa de vineri a judecăţii

© Sputnik / Vladimir PolusatovVlad Filat la Curtea de Apel Влад Филат
Vlad Filat la Curtea de Apel Влад Филат - Sputnik Moldova
Abonare
Ex-premierul Vladimir Filat va compărea astăzi din nou în faţa magistraţilor în cadrul dosarului fraudelor bancare în care este învinuit de corupere pasivă şi trafic de influenţă.

CHIŞINĂU, 15 ian – Sputnik. Judecătoria sectorului Buiucani continuă vineri, 15 ianuarie, examinarea dosarului în care ex-premierul Vladimir Filat este învinuit de procurori de corupere pasivă şi trafic de influenţă în dosarul complex al fraudelor bancare.

Procurorii îl învinuiesc pe Filat că, în perioada în care deţinea funcţia de prim-ministru, ar fi primit de la un om de afaceri mijloace financiare şi bunuri în sumă de 250 de milioane de dolari pentru acordarea diferitelor servicii. La 22 decembrie, o parte din probe au fost transmise în instanţă. 

Vlad Filat Влад Филат - Sputnik Moldova
Republica Moldova
PLDM: ceea ce a furat Filat de la BEM este doar o picătură

Procesul lui Filat a început la 5 ianuarie. Tot în acea zi, judecătorii au prelungit mandatul de arest preventiv pe numele ex-premierului cu încă 90 de zile. 

Pedeapsa maximă pe care o riscă ex-premierul Vladimir Filat învinuit de corupere pasivă şi trafic de influenţă în dosarul fraudelor bancare este de 22 de ani de puşcărie.

„În cazul în care instanţa va statua asupra vinovăţiei învinuitului Filat, acesta riscă pentru corupere pasivă de la 7 la 15 ani de închisoare şi, respectiv, pentru traficul de influenţă care i se incriminează — de la 3 la 7 ani de închisoare”, a declarat procurorul anticorupţie Adriana Beţişor.

Filat a fost reţinut la 15 octombrie 2015. Din acea dată, ex-premierul a apărut în public de trei ori. El a fost adus încătuşat la Curtea de Apel Chişinău atunci când i-a fost prelungit mandatul de arest preventiv şi la prima şedinţă de judecată din 5 ianuarie.

Ex-premierul se află în arest preventiv la Penitenciarul nr.13 din Chişinău.

Fluxul de știri
0