CHIŞINĂU, 12 ian – Sputnik. Potrivit informaţiilor oferite de surse sigure pentru Sputnik, după formarea noii coaliţii de guvernare, democratul Andrian Candu va rămâne fără funcţia de preşedinte a Parlamentului care va merge la altă formaţiune din Legislativ.
În schimb, potrivit aceloraşi surse, pentru Candu este pregătită o funcţie în Guvernul ce va fi condus de PD. Sursa afirmă că Andrian Candu va ocupa, cel mai probabil, funcţia de ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Liderul PDM, Marian Lupu, a anunţat luni că Andrian Candu va părăsi foarte curând fotoliul de preşedinte al Parlamentului.
În timpul apropiat urmează să se ajungă la un consens în cadrul noii coaliţii referitor la partajarea mai multor funcţii în stat, inclusiv a celei de preşedinte al Parlamentului.
Sputnik a scris anterior că la acest fotoliu ar putea pretinde liderul liberal Mihai Ghimpu şi liberal-democratul Chiril Lucinschi.