CHIŞINĂU, 10 ian — Sputnik. Potrivit informaţiilor comunicate duminică în cadrul şedinţei comisiei speciale a primăriei Chişinău, butelia de gaz care a provocat explozia în urma căreia paisprezece persoane s-au ales cu arsuri, era defectă.
Sâmbătă, într-o cantină de pe teritoriul Pieţei Centrale s-a produs o deflagraţie care a provocat un incendiu. Majoritatea persoanelor care au avut de suferit s-au ales cu arsuri pe 15-40 la sută din suprafaţa corpului. Câteva dintre acestea se află într-o stare mai gravă, fiindu-le afectate căile respiratorii. Cazul se investighează.
În procesul spitalizării, s-a constatat că mai mulţi răniţi nu au poliţă medicală. Dar, luându-se în considerare gravitatea situaţiei, toate cheltuielile legate de tratarea răniţilor şi le-a asumat direcţia municipală de sănătate.
Administratorii cantinei „La Soacra" în care a avut loc explozia, soţ şi soţie, au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore, fiind cercetaţi în calitate de suspecţi.
Procuratura municipiului Chişinău a iniţiat două dosare penale în acest caz, pentru încălcarea regulilor de protecţie a muncii şi pentru vătămarea gravă din imprudenţă a integrităţii corporale a persoanelor.
Reprezentanţii serviciului municipal pentru situaţii excepţionale au comunicat în cadrul şedinţei de duminică a comisiei că buteliile de gaz sunt utilizate pe larg la Chişinău, mai ales în sectorul privat şi în cămine. Aceştia consideră că toate locuri în care sunt instalate buteliile trebuie supuse verificărilor. Multe dintre aceste instalaţii şi-au epuizat demult termenul de exploatare.
Totodată, în cadrul şedinţei s-a menţionat că buteliile de gaz deseori sunt exploatate ilegal şi sunt umplute fără respectarea normelor de securitate.