CHIŞINĂU, 5 ian – Sputnik. Judecătoria Buiucani începe marţi, 5 ianuarie, într-o nouă componenţă examinarea dosarului ex-premierului Vladimir Filat acuzat de corupere pasivă şi trafic de influenţă.
„Şedinţa de judecată începe la ora 11.00”, a declarat pentru Sputnik purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale Maria Vieru.
Avocatul ex-premierului, Igor Popa, a declarat pentru Sputnik că cel mai probabil clientul său va fi prezent în sala de judecată. La întrebarea dacă Filat va veni la şedinţă, Popa a răspuns: „Cred că da”.
Procurorii au transmis în judecată materialele pentru o parte dintre capetele de acuzare care îi sunt aduse lui Vladimir Filat.
Filat se află în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău. Acesta a fost reţinut la 15 octombrie 2015 sub acuzaţia de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Filat are statut de învinuit în dosarul fraudelor bancare. Procurorii îl învinuiesc pe Filat că, în perioada în care deţinea funcţia de prim-ministru, ar fi primit de la un om de afaceri mijloace financiare şi bunuri în sumă de 250 de milioane de dolari pentru acordarea diferitor servicii.