CHIŞINĂU, 4 ian – Sputnik. Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, a declarat luni că el personal şi Partidul Liberal sunt dezamăgiţi de lista de miniştri cu care a venit Ion Sturza în Parlament.
„Am crezut în ce ne-a spus domnul candidat, şi anume că va veni cu o listă formată din cei mai buni manageri ai Republicii Moldova, adică oameni cu studii peste hotare şi din afara politicii. Dar a venit cu o componenţă cu care nu poţi depăşi criza politică şi social-economică”, a declarat Ghimpu.
De asemenea, liderul liberalilor a ţinut să remarce că Partidul Liberal-Democrat, formal, a refuzat să participe la formarea unei majorităţi parlamentare, arătându-se dornic să plece în opoziţie. „Dar în guvernul propus de Sturza au fost incluşi mai mulţi oameni din PLDM. Ei vor să formeze o platformă nouă cu oameni vechi”, a mai spus Ghimpu.
Şeful PL a criticat şi acţiunile Preşedintelui Nicolae Timofti. „Preşedintele nu a încercat să audă părerea fracţiunilor parlamentare. Azi sunt cinci fracţiuni în Parlament. Acum, în loc să punem punct crizei social-politice, unii s-au aventurat să folosească nevoile cetăţenilor pentru a se pregăti de o luptă politică. Nimănui nu-i este interzis acest lucru, dar suntem în criză şi acum nu ne putem permite să schimbăm guvernele de câteva ori pe an”, a spus Ghimpu.
Totodată, acesta s-a arătat şi optimist: „sânt optimist şi sperăm că de data asta cei care nu au vrut să audă, vor auzi şi vor înţelege ce înseamnă oameni, constituţie, stat şi ne va reuşi să formăm guvernul. Noi, cei din PL, PDM şi „Grupul Leancă”, vom încerca iarăşi să formăm o majoritate parlamentară”, a mai declarat Ghimpu.
„Sper că până la 29 ianuarie vom reuşi să formăm guvernul, iar după aceea vom reuşi să le demonstrăm cetăţenilor că putem face reforme şi putem aduce bunăstare”, a punctat liberalul.