Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cum să alegem corect bradul de Crăciun. Ce ne sfătuiesc specialiştii

© Sputnik / Miroslav RotariЕлочный базар
Елочный базар - Sputnik Moldova
Abonare
Corespondentul Sputnik Moldova a aflat de la preşedintele organizaţiei teritoriale Chişinău a Mişcării Ecologiste din Moldova, Vladimir Garaba, cum ar trebui să alegem corect Pomul de Crăciun şi câteva trucuri care ne vor permite să menţinerea prospeţimii acestuia pe parcursul sărbătorilor de iarnă.

CHIŞINĂU, 29 dec — Sputnik. A mai rămas puţin timp până la sărbătorile de iarnă, iar pregătirile au şi început deja. Atributul principal al acestor sărbători care marchează trecerea dintre ani este evident bradul.

Tradiţia împodobirii pomului de crăciun este veche de peste un secol şi fiecare familie îşi formează în acest sens anumite obiceiuri pe care le respectă de-a lungul anilor. Uneori se întâmplă însă că bradul procurat începe să se scuture, înainte ca sărbătorile să fi ajuns la final. De aceea, redacţia Sputnik a decis să afle de la specialişti câteva sfaturi utile pentru dumneavoastră în privinţa alegerii corecte a bradului de Crăciun ţi păstrarea cât mai îndelungată a acestuia.

Aspectul exterior vorbeşte despre multe

Cât costă brazii de Crăciun - Sputnik Moldova
Cât costă pomii de Crăciun la Chişinău

Preşedintele organizaţiei teritoriale a Mişcării Ecologiste din Moldova, Vladimir Garaba, i-a mărturisit corespondentului Sputnik că, în calitate de ecolog, nu-i prea susţine pe cei care merg în pieţe pentru a-şi procura brazi. Pentru că, crede el, dacă nu va fi cerere, nici nu vor fi tăiaţi atât de mulţi copaci. Totodată, el înţelege că în casele unde sunt copii, sărbătorile de iarnă nu pot trece fără un pom de Crăciun.

„Primul lucru asupra căruia trebuie să atragem atenţia atunci când mergem la târgurile de brazi, este ca bradul să fie proaspăt tăiat", afirmă specialistul.

Un brad de calitate poate fi identificat după anumite caracteristici externe, iar pentru asta nu este nevoie de cunoştinţe profunde în biologie ori alte ştiinţe.

„Dacă bradul a fost tăiat cu mai mult timp în urmă, acele acestuia sunt ofilite, chiar dacă arborii de conifere sun veşnic verzi. De asemenea, trebuie să fim atenţi la locul tăierii. Dacă acesta este de culoare deschisă, înseamnă că bradul a fost tăiat recent", a subliniat el.

În afară de aceasta, trebuie să atragem atenţia şi la culoarea acelor de brad — acestea trebuie să fie de un verde intens. Nuanţa uşor gălbuie denotă că el a fost tăiat cu mai mult timp în urmă. Putem verifica prospeţimea bradului şi prin lovirea tulpinii acestuia de pământ. Dacă acele nu se scutură, atunci îl putem procura fără grijă. Evident, un semnalment important este şi mirosul persistent de conifere.

Cum să menţinem bradul proaspăt un timp îndelungat

Триумфальная Арка Arcul de Triumf - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Bradul de Crăciun din Chișinău va fi instalat lângă Arcul de Triumf

Mulţi se străduiesc să cumpere bradul chiar în preajma sărbătorilor, de teamă că acesta s-a putea scutura înainte de termen. În zadar, pentru că copacii de conifere pot fi procuraţi şi mai devreme, iar ei vă vor înfrumuseţa casa până la mijlocul lunii ianuarie fără a-şi pierde aspectul iniţial. Pentru asta este nevoie să facem câteva lucruri simple.

„Dacă vom pune bradul imediat după procurare într-un vas cu nisip şi îl vom uda periodic cu apă îndulcită cu zahăr, atunci el va rămâne proaspăt un timp îndelungat", a explicat Garaba.

Totodată, ecologul atenţionează că pomul de Crăciun trebuie instalat cât mai departe de sursele de căldură.
„Cu cât va fi mai răcoare în încăpere, cu atât mai mult timp va rezista acest simbol verde al sărbătorilor de iarnă în casa dumneavoastră.
Instalaţiile de încălzire, mai ales cele electrice, usucă plantele", a menţionat specialistul.

Varianta ideală

Datini de Crăciun și Anul Nou în Moldova - Sputnik Moldova
Cum este sărbătorit Crăciunul şi Anul Nou în Moldova

Ecologul a mai menţionat că avem însă posibilitatea să cumpărăm un pom viu, care să ne însoţească sărbătorile de iarnă pe parcursul mai multor ani.

„Este mai bine să procurăm un brad cu tort cu rădăcină. Este varianta ideală. Coniferele cresc destul de încet. Dacă există posibilitatea ca bradul să fie plantat vara afară, în funcţie de înălţimea acestuia, el ar putea să ne servească pe parcursul a 3-5 ani", asigură Garaba.

Acest lucru este practicat în toată lumea, afirmă specialistul. „Dar în acest caz bradul costă ceva mai scump, pentru că îl veţi folosi pe parcursul mai multor ani. Atunci când va fi prea mare, arborele poate fi lăsat să crească în grădină, pentru a ne bucura acolo privirea", a spus Vladimir Garaba în încheiere.

Târgurile de crăciun sau deschis în acest an la 16 decembrie. Agenţia „Moldsilva" a pus în vânzare 30 de mii de molizi şi trei mii de pini. Preţul mediu al unui copac de 1-2 metri în pieţe este de 150-200 de lei.

Fluxul de știri
0