Chişinău, 27 dec — Sputnic. Vicepremierul rus Arkady Dvorkovich a anunţat despre această intenţie în cadrul unei întâlniri a preşedintelui rus Vladimir Putin cu membrii Guvernului, potrivit agrointel.ro.
Astfel, proprietarii de terenuri agricole ce nu sunt exploatate pe parcursul unui an vor rămâne fără aceste suprafeţe. Măsura de confiscare a terenurilor insuficient utilizate va fi introdusă ca lege, a declarat vicepremierul.
Arkady Dvorkovich a precizat că în prezent, proprietarii care dețin terenuri utilizate ineficient sau care nu au fost deloc exploatate în ultimii doi-trei ani au de plătit un impozit mai mare. Totuși, eficiența acestei măsuri s-a dovedit redusă, deoarece proprietarii găsesc mereu metode pentru a scăpa de această sancțiune, iar controalele pe aceste suprafețe sunt și ele foarte anevoioase.
"Sistemul de monitorizare trebuie schimbat. Controalele ar trebui făcute trimestrial și pe regiuni întrucât noi, de la Moscova, nu putem face prea multe în acest sens", a spus vicepremierul rus.
Potrivit oficialului de la Moscova, noua lege care va introduce și confiscarea terenurilor nelucrate va fi finalizată până la sfârșitul lui 2015. Ea va fi discutată în Guvern în ianuarie, urmând apoi să fie depusă pentru adoptare în sesiunea de primăvară a Dumei de Stat.