CHIŞINĂU, 17 dec – Sputnik. Posesorii de arme, care nu au reuşit să-şi schimbe permisele de armă vechi pe altele de tip nou, nu şi-au pierdut dreptul de a purta şi păstra arma, dacă actul de tip vechi încă nu a expirat. Aşa a decis Parlamentul.
Joi deputaţii au votat în două lecturi un proiect de lege în acest sens.
Iniţiativa legislativă a fost înaintată de deputatul în Parlament, Veaceslav Untilă.
Potrivit legii votată joi de Parlament, posesorii de arme vor avea dreptul să păstreze şi să poarte arma deţinută legal în baza permisului vechi, iar la expirarea acestuia vor trebui să-şi perfecteze permisul de tip nou, dacă vor dori să păstreze în continuare arma din posesie.