Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Timofti nu ar vrea să desemneze la funcţia de premier candidatul democraţilor

© Sputnik / Мирослав РотарьPDM sediu ПДМ офис
PDM sediu ПДМ офис - Sputnik Moldova
Abonare
Faptul că Vlad Plahotniuc ar fi candidatul la funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova propus de PDM nu mai reprezintă doar o ipoteză a analiştilor politici, ci este discutat pe larg în presă, drept surse fiind citaţi chiar unii lideri ai democraţilor moldoveni.

CHIŞINĂU, 15 dec – Sputnik. Presa de la Chişinău îi citează marţi pe reprezentanţii PDM, care confirmă faptul că formaţiunea l-ar fi nominalizat pe Vlad Plahotniuc ca pe unul dintre posibilii candidaţi la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova.

Mai multe instituţii media din Moldova fac trimitere la surse oficiale şi neoficiale, care menţionează că Partidul Democrat i-ar fi propus Preşedintelui mai mulţi posibili candidaţi la şefia Guvernului. Printre aceştia ar figura şi fostul premier, Iurie Leancă.

Vlad Plahotniuc - Sputnik Moldova
Politică
De ce anume Plahotniuc ar putea fi prim-ministru

Totodată, realitatea.md menţionează că „Vlad Plahoniuc este candidatul PD la funcția de premier”, iar „candidatura a fost înaintată șefului statului de către democrați în cadrul unei întrevederi care a avut loc ieri, 14 decembrie”.

Anterior, liderii PDM au declarat în repetate rânduri că formaţiunea îşi asumă rolul principal la formarea Guvernului şi răspunderea pentru exercitarea actului de guvernare.

Între timp, a devenit cunoscut faptul că chestiunea desemnării unui candidat de către Preşedintele Timofti nu este atât de simplă, cum părea anterior. Şeful statului s-ar fi pomenit în centrul unor intrigi legate de numirea candidatului la şefia Guvernului.

De altfel, marţi seara au loc noi discuţii pentru formarea unei alianţe, la care şi-au confirmat participarea grupul condus de Iurie Leancă, PL şi PDM. Unele surse informează că şi reprezentanţii PLDM au mers marţi seara la negocieri.

La finele acestora urmează să fie făcute declaraţii pentru presă.

Fluxul de știri
0