CHIȘINĂU, 14 dec – Sputnik. Râurile Bâc și Răut, care sunt principalii afluenți ai Nistrului, ar putea dispărea în cel mai scurt timp, dacă sistemul lor ecologic nu va fi restabilit, a declarat pentru Sputnik Oleg Sclifos, reprezentant al organizației ecologice ”Ecodava”.
”Noi am organizat câteva expediții de-a lungul râurilor Bâc și Răut. Ambele artere acvatice sunt foarte poluate din cauza obiectivelor industriale construite aici. În unele locuri cursul lor este oprit”, a subliniat Sclifos.
Elena Zubcov, doctor habilitat în biologie, șefa laboratorului de hidrobiologie și ecotoxicologie a Institutului de Zooologie al Academiei de Științe a precizat că Nistrul mai are o problemă gravă, pe lângă pericolul pe care-l prezintă construcția unor staţii hidroelectrice. Este vorba de extragerea nisipului și prundișului.
”Nisipul și prundișul sunt plămânii și ficatul râului. Ele îl curăță de elementele nocive. Lipsind Nistrul de aceste elemente, noi riscăm să avem un râu poluat în totalitate”, a spus Zubcov.
Expertul consideră că rezolvarea acestei probleme este dificilă și din motivul că nu sunt luate în considerare opiniile savanților.
”Dacă mai înainte nici o întreprindere industrială nu putea arunca în râu mai multe ape reziduale decât era indicat în recomandările specialiștilor, astăzi sistemul ecologic, de facto, nu este reglementat de nimeni”, a încheiat Zubcov.