CHIŞINĂU, 9 dec – Sputnik. Majoritatea analiştilor politici, solicitaţi de corespondenţii Sputnik să se pronunţe cu privire la încercările de formare a unei noi guvernări în Republica Moldova, sunt de părere că PLDM a decis ferm să se retragă în opoziţie, chiar dacă la moment mimează dorinţa de a pune umărul la crearea unei guvernări „proeuropene autentice”. Liberal-democraţii se vor "retrage" într-un proces de reculegere, refacere şi reinventare. În aceste condiţii, potrivit experţilor, PDM va fi nevoit să facă câţiva paşi foarte hotărâţi, dar şi surprinzători, care pe unii îi vor surprinde plăcut, iar pe alţii îi vor consterna.
Cu ce poate uimi PDM?
PDM va trebui să uimească prin candidatul la funcţia de premier (fie el şi foarte incomod pentru unii), prin planul de redresare a situaţiei din ţară, dar apoi şi prin rezultate incontestabile. Asta-i unica şansă a democraţilor.
PDM va fi nevoit în actualele circumstanţe să-şi asume cea mai pare parte a responsabilităţii pentru actul de guvernare. Formaţiunea se arată dispusă să facă acest pas. Reprezentanţii săi au spus-o în repetate rânduri. Este de remarcat faptul că actuala componenţă a Parlamentului are la dispoziţie încă trei ani de mandat, iar în această perioadă pot fi realizate o serie de proiecte cu efecte vizibile.
Dar pentru asta e nevoie de câteva premise.
Premierul să nu fie "un simplu premier"
Întâi de toate, Guvernul trebuie să fie condus de un premier puternic, dar nu de un politician care ar putea oricând să se scuze, spunând că a fost „un simplu prim-ministru”. Situaţia în ţară este atât de deplorabilă, încât doar un prim-ministru cu autoritate şi influenţă personală foarte mare ar putea să reuşească să oprească declinul, iar mai apoi să lanseze un plan naţional de dezvoltare eficientă în toate domeniile.
Nevoia de viziune
În al doilea rând, pe lângă puterea şi influenţa reală de care are nevoie viitorul premier al Republicii Moldova în aceste circumstanţe, este foarte important ca acesta împreună cu echipa sa să aibă o viziune închegată, dar şi realistă, pentru a pune ţara pe linia de plutire într-o direcţie corectă şi benefică. Dacă noul premier va simţi că ceva îi lipseşte la capitolul viziune, va trebui să rezolve de urgenţă problema, completându-şi echipa cu persoanele cele mai indicate. Or, situaţia este de aşa natură, încât cel care ar trebui să preia în curând cârma Guvernului nu va avea dreptul la greşeală. Dacă va reuşi, va culege toţi laurii, iar dacă va călca strâmb şi dacă se va lăsa flatat de sirene, va pierde şi ceea ce are la moment.
Interesul naţional, mai presus de orice
În al treilea rând, este foarte important ca noul şef al guvernului să cântărească la rece conjunctura internaţională şi să vadă în contextul acesteia nu doar o parte, ci tot ansamblul de interese naţionale ale Republicii Moldova. Asta se referă la coeziunea internă a ţării, la integritatea teritorială şi la interesele de ordin economic ale Republicii Moldova. Uniunile internaţionale apar şi dispar, iar ţara trebuie să dăinuiască.
Funcţiile de Preşedinte şi de spicher vor face obiectul unor "târguri" politice
Este de remarcat şi faptul că foarte curând va fi pusă problema alegerii unui nou preşedinte. Experţii subliniază că această chestiune, alături de eventuala redistribuire a funcţiei de spicher, trebuie să facă parte din pachetul de discuţii menite să conducă la rezolvarea crizei politice din Republica Moldova. Nu poate fi exclus nici faptul că chestiunea alegerii preşedintelui ţării va constitui inclusiv un pas de echilibrare geopolitică a poziţiei statului nostru.