CHIŞINĂU, 30 nov – Sputnik. Andrei Panici, un bărbat de 34 de ani din Chişinău, a murit duminică în munţii Carpaţi din România. Tragedia s-a întâmplat duminică în Masivul Piatra Craiului.
Bărbatul se afla într-o expediţie împreună cu soţia sa şi prietenii. Potrivit presei române, turiştii au ales un traseu dificil, pe marginea unei prăpastii de peste 200 de metri. La un moment dat, Andrei Panici a alunecat şi a căzut în gol.
Potrivit salvatorilor, bărbatul a fost păcălit de zăpada proaspăt aşternută. Pentru a ajunge la locul tragediei, jandarmilor montani le-a trebuit 6 ore.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ana Taban, nu a răspuns la apelurile Sputnik pentru a clarifica cum şi când va fi repatriat în ţară corpul neînsufleţit al lui Andrei Panici.
Andrei Panici activa în cadrul organizației non-guvernamentale internaționale National Democratic Institute (NDI). Panici s-a implicat în proiectele „Hai la Vot!”, „Get Out The Vote Youth Project, Social Innovation Camp Moldova2.
În 2005 Panici a fost ales Magistru al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale. A studiat la Universitatea Americană din Bulgaria.
Andrei Panici a escaladat cel mai înalt vârf din lume - Kilimandjaro şi avea în plan să meargă şi pe muntele Caucaz.