CHIȘINĂU, 25 nov — Sputnik. Sper că mai multe țări influente, inclusiv Rusia, se vor implica în negocierile pentru eliberarea membrilor echipajului elicopterului moldovenesc doborât în Afganistan, din captivitatea talibanilor, a declarat miercuri pentru Sputnik generalul de aviație, ex-ministru al Apărării al RM, Victor Gaiciuc.
Ministrul în exercițiu de Interne, Oleg Balan, a comunicat că elicopterul care aparținea unei companii aeriene din Moldova și care participa la misiunile de pacificare sub egida ONU în Afganistan a fost doborât și, probabil, echipajul și pasagerii au fost capturați de talibani. Printre ostatici se află și trei cetățeni ai Republicii Moldova. Ulterior, Ana Taban, secretarul de presă al MAEIE, în discuția cu jurnalistul agenției Sputnik, a menționat că departamentul a solicitat în mod oficial informația cu privire la elicopter, prin intermediul reprezentanței Moldovei la ONU.
„Sunt sigur că guvernul Afganistanului va întreprinde toate măsurile necesare pentru eliberarea ostaticilor, inclusiv a cetățenilor noștri. Cred că nu doar Chișinăul trebuie să se includă în negocieri, ci și ambasadele țărilor care au o mare influență pe arena internațională, inclusiv Rusia", a adăugat Gaiciuc.
El a precizat că incidentul care s-a produs marți este primul de acest gen în istoria aviației moldovenești.