CHIŞINĂU, 20 noiembrie – Sputnik. Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, i-a invitat public pe cei de la PSRM şi PDM să formeze împreună cu PCRM o coaliţie de guvernare de centru-stânga. Această invitaţie, lansată în mod repetat, nu a fost acceptată, deocamdată, din diverse motive, de posibilii aliaţi ai comuniştilor.
Solicitat de Sputnik, reprezentantul PCRM, Corneliu Mihalache, a subliniat că în opinia lui Voronin, crearea coaliţiei de centru-stânga poate să soluţioneze toate problemele actuale legate de formarea unei majorităţi parlamentare stabile, instituirea guvernului şi alegerea din primăvară a şefului statului.
Totodată, Mihalache a precizat că reacţiile posibililor parteneri ai unei astfel de coaliţii deocamdată nu sunt pozitive. Democraţii au declarat că pledează pentru o coaliţie proeuropeană, adică pentru o majoritate alături de PL, PLDM şi Grupul Leancă.
Cât priveşte poziţia PSRM, aceştia au respins invitaţia comuniştilor, deoarece socialiştii pledează pentru alegeri parlamentare anticipate.
Astfel, la moment, formarea unei coaliţii de centru-stânga care, dacă ar exista, ar fi una mult mai stabilă decât cea proeuropeană, nu pare a fi posibilă.
Anterior Voronin a mai spus că dacă nu va fi posibil altfel, atunci ar urma să fie încheiat cel puţin un acord între PCRM, PSRM şi PDM. „Nu o coaliţie, ci un acord”, a precizat liderul comuniştilor.
„Împreună am avea 64 de mandate şi am putea să facem multe,inclusiv să investim guvernul şi să alegem preşedintele”, a mai declarat Voronin.