CHIŞINĂU, 19 noiembrie – Sputnik. Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a găsit de cuviinţă să apere în faţa deputaţilor activitatea instituţiei pe care o conduce printr-o modalitate mai specială. Acesta a făcut apel la ştiinţă.
Fiind deranjat de întrebările unor deputaţi socialişti, care au acuzat CEC de lipsă de reacţie adecvată la unele sesizări legate de fraude electorale, Ciocan a spus, pentru început, că cei care au formulat întrebarea nu au dreptate.
Dar aşa cum socialiştii au insistat, Iurie Ciocan i-a îndemnat pentru început „să dea dovadă de responsabilitate”, după care a dat o apreciere „ştiinţifică”, în opinia lui, insistenţelor socialiştilor.
„Aceasta este teoria gândului pur – când ideea se naşte pe limbă, dar nu în creier”, astfel a explicat Ciocan insistenţa deranjantă a unor deputaţi de la PSRM asupra încălcărilor, despre care Ciocan afirmă cu tărie că nu au existat.