CHIŞINĂU, 16 nov – Sputnik. Ministerul Apărării are o nouă unitate militară — Centrul de Armament şi Muniţii al Armatei Naţionale. Unitatea a fost creată în baza ordinului ministrului în exerciţiu al Apărării, Anatol Şalaru, „în scopul optimizării, unificării şi organizării eficiente a tuturor activităţilor din domeniul armamentului şi muniţiilor în Armata Naţională”.
Potrivit locotenent-colonelului Andrei Camerzan, şeful Serviciului armament şi muniţii J4 Direcţie Logistică, în cadrul Centrului au fost create câteva secţii specializate de instruire, cercetare, dezvoltare, modernizare, mentenanţă, reparaţie, evidenţă, păstrare, analiză şi testări.
Activitatea Centrului se va desfăşura în contextul dezvoltării capabilităţilor proprii ale Armatei Naţionale în vederea instruirii, testării fizico-chimice şi managementului stocurilor de armament şi muniţii.