CHIŞINĂU, 14 nov — Sputnik. Secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea, i-a comunicat corespondentului Sputnik că deputaţii socialişti vor veni cu o iniţiativă legislativă la următoarea şedinţă a Parlamentului, care prevede reducerea salariilor directorilor ANRE de la 50-60 de mii de lei, până la nivelul venitului mediu pe economie. Politicianul a precizat că această iniţiativă vine în completarea celei depuse anterior, care prevede demiterea conducerii departamentului.
„Avem pregătită deja o astfel de iniţiativă. Noi propunem ca persoanele din conducerea ANRE să beneficieze de un salariu mediu pe economie. În afară de aceasta, vom reveni în şedinţa Parlamentului la iniţiativa privind demiterea actualilor directori ai Agenţiei de Reglementare în Energetică. Avem suficiente materiale compromiţătoare, care indică asupra legăturii dintre aceştia şi companiile care livrează energia electrică. Nu este un secret pentru nimeni că în timp ce în lume preţurile la combustibil sunt în scădere, la noi cresc în permanenţă”, a opinat Bătrîncea.
Fiind întrebat de corespondentul Sputnik de ce abia acum este înaintată această iniţiativă, deputatul socialist Vladimir Golovatiuc a făcut următoarea precizare:
„Este vorba practic o depăşire de zece ori a venitului mediu pe economie în cazul salariului conducătorilor ANRE. Acest lucru este inadmisibil pentru o ţară ca Moldova, unde aproximativ 30 la sută din populaţia angajată are un salariu sub medie, iar 20% are un venit mai mic decât minimumul de consum. Ca să nu mai vorbesc de pensii şi alte indemnizaţii. Eu înţeleg că această situaţie a existat şi acum un an. Şi acum doi ani. Dar ea a devenit deosebit de actuală astăzi, în contextul majorării tarifelor practic la toate serviciile comunale”, a explicat Golovatiuc.
Amintim că anterior în presa din Moldova a apărut informaţia că unii directori de la ANRE sunt proprietarii unor case de lux situate în raza capitalei, ai unor automobile de clasa „lux” şi dispun, de asemenea, de acţiuni în mai multe companii care activează în domeniile de vânzare a automobilelor, asigurărilor, investiţiilor etc.