CHIŞINĂU, 10 nov – Sputnik. Pacienţii bolnavi de cancer ar putea beneficia de tratament şi la instituţiile medicale private. Un grup de deputaţi, printre care preşedintele Parlamentului Andrian Candu, preşedintele comisiei protecţie socială, sănătate şi familie Oxana Domenti, au înregistrat la Biroul Permanent al Parlamentului un proiect de lege prin care se propune ca serviciile medicale de profilaxie, diagnostic, tratament şi supraveghere în domeniul oncologic să fie prestate nu doar de către instituţiile medico-sanitare publice, ci şi de cele private.
Potrivit autorilor iniţiativei, modificările propuse vor oferi pacienţilor dreptul de a-şi alege instituția medico-sanitară pentru tratament în țara noastră.
Deputaţii argumentează că, în condiţiile supravegherii stricte şi a controlului din partea organelor abilitate de stat, abolirea restricţiilor existente pentru instituţiile medicale private de a presta servicii medicale în domeniul oncologic va genera mai multe beneficii. Printre acestea, dezvoltarea infrastructurii şi condiţiilor necesare pentru prestarea serviciilor medicale din spectrul dat, crearea în ţară a unor alternative reale pentru pacienţi de a selecta instituţia medicală şi medicii în tratamentul maladiilor oncologice, diminuarea fluxului de pacienţi oncologici din ţara noastră, care apelează pentru tratament la instituţii medicale din străinătate şi reducerea poverii financiare a acestora prin oferirea unor oportunităţi mai puţin costisitoare în Republica Moldova.
Legislatorii menţionează că, reieşind din experienţa internaţională, practica tratării bolilor de cancer de către sectorul privat este una pozitivă. Republica Moldova are deja o anumită experienţă privind implicarea în domeniul sănătăţii a sectorului privat, care s-a dovedit capabil să presteze servicii medicale performante, de calitate şi conforme standardelor de tratament naţionale şi internaţionale, solicitate de către pacienţi din ţară şi din străinătate.