CHIŞINĂU, 5 noiembrie – Sputnik. Deputaţii socialişti au părăsit joi şedinţa plenară a Parlamentului, exprimându-şi astfel revolta în legătură cu faptul că nu a fost susţinută iniţiativa PSRM de a fi demis preşedintele CEC, Iurie Ciocan. Aceştia au anunţat că vor iniţia demiterea spicherului Andrian Candu.
„Noi cerem demisia tuturor funcţionarilor corupţi. Ne interesează demisia Procurorului General, a şefului CNA, şefului CEC, al audiovizualului şi ai altor instituţii care nu fac faţă situaţiei”, a declarat deputatul socialist Vlad Bătrîncea.
Potrivit lui Bătrîncea, fracţiunea PSRM nu este satisfăcută „de maniera dictatorială în care este administrat Parlamentul”.
„Revenim la proiectul de hotărâre cu privire la demiterea lui Andrian Candu”, a mai spus Bătrîncea.
În opinia acestuia, spicherul îşi impune voinţa într-un mod exagerat şi are prea multe drepturi.
„Moldova este un stat capturat, nu avem guvern în ţară, iar acest Parlament nu este funcţional. Unica soluţie este organizarea de alegeri parlamentare anticipate”, a declarat Bătrîncea.