CHIŞINĂU, 4 noiembrie – Sputnik. Raportul de audit, care a fost discutat miercuri în şedinţă publică la ANRE, răspunde la întrebările formulate de autoritatea care l-a comandat. Acesta nu are cum să formuleze concluzii diferite de cele din iulie, când ANRE a decis majorarea tarifelor la gazele naturale şi la energia electrică, susţine fostul şef al ANRE, Victor Parlicov.
În opinia lui Parlicov, nu a existat necesitatea de a fi comandate rapoarte de audit, de vreme ce totul este clar referitor la starea de lucruri din energetică.
„Cred că între ceea ce ştiau companiile din energetică şi ANRE, pe de o parte, şi ceea ce au stabilit companiile de audit, pe de lată parte, diferenţe majore nu există”, a declarat Parlicov. În opinia lui, „ANRE încearcă să utilizeze instituţiile internaţionale pentru a rezolva problema de credibilitate a instituţiei”.
„Dacă ei explicau decizia din iulie, când au fost majorate tarifele, totul ar fi fost clar şi nu ar fi apărut suspiciuni. Dar din moment ce şi-au suspend decizia, au apărut dubii în societate”, a mai spus Parlicov.
Fostul şef al ANRE a subliniat şi faptul că „vor fi stabilite tarifele din iulie şi nu va fi revizuit ceea ce a fost decis atunci. O majorare minimă este necesară pentru a menţine măcar la zero situaţia financiară din sectorul energetic”.
„Majorarea din iulie a tarifelor în energetică a fost, din punctul meu de vedere, este justificată, iar suspendarea a creat doar probleme de credibilitate”, a punctat Parlicov.