CHIŞINĂU, 30 oct – Sputnik. Ministerul Economiei anunţă că unii investitori din Bangladesh manifestă interes pentru a dezvolta afaceri în Republica Moldova. Despre aceasta se spune într-un comunicat al instituţiei.
Informaţia respectivă a fost difuzată după ce ministrul Economiei, Stephane Bride, a avut o întrevedere cu un grup de oameni de afaceri din Bangladesh. Aceştia, potrivit sursei oficiale, și-ar propune realizarea unor proiecte investiționale în domeniul industriei ușoare și agriculturii, precum și exportul producției moldovenești atât în țara lor, cât și pe piața asiatică.
„La ora actuală, în Moldova există condiţii avantajoase pentru investitori. La nivel regional, noi oferim cel mai bun regim fiscal pentru investitori în cadrul zonelor economice libere, se aplică scutirea de TVA, accize și taxe vamale dacă mărfurile nu sunt livrate pe piața locală și se admit, pe interior, tranzacții în valută străină”, i-a informat Bride pe potenţialii investitori din Bangladesh.