CHIŞINĂU, 23 octombrie – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a menționat că nu consideră sancțiunile occidentului determinante în problemele economice ale FR și este de acord cu cei care consideră că vârful crizei din economia țării a fost deja depășit, informează RIA Novosti.
Apreciind efectul sancțiunilor impuse Rusiei de către țările occidentale în legătură cu situația din Ucraina, liderul rus a declarat că nu le consideră a fi determinante în problemele economice ale Federației Ruse. Potrivit lui, factorul cheie a fost căderea prețurilor la produsele energetice.
„Consider fondate acele afirmații ale specialiștilor noștri și membrilor Guvernului, care consideră că vârful crizei a fost depășit și acum trebuie să ne concentrăm atenția asupra factorilor despre care am vorbit”, a spus Putin joi, în discursul său de la a XII-a ședință anuală a Clubului Internațional de Discuții „Valdai”.