CHIŞINĂU, 22 oct – Sputnik. Procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA desfăşoară percheziţii la cele două case ale ex-premierului Vladimir Filat, învinuit într-un dosar de corupţie pasivă şi trafic de influenţă.
Procurorul Maria Vieru, purtător de cuvânt al Procuraturii Generale, a declarat pentru Sputnik că percheziţiile au avut loc în seara zilei de miercuri şi se desfăşoară şi pe parcursul zilei de joi.
„La această oră percheziţiile continuă. După ce se vor încheia, procurorii vor anunţa rezultatele lor”, a declarat Vieru.
Procurorii au desfăşurat percheziţii la una din casele lui Filat şi la sediul PLDM şi în seara zilei de 15 octombrie, ziua în care ex-premierul a fost reţinut de CNA. A doua zi, percheziţiile au continuat la domiciliul părinţilor lui Filat din satul Lăpuşna, raionul Hânceşti.
Procurorii au ridicat la 15 octombrie de la domiciliul lui Filat mai multe acte care confirmă implicarea lui în fraudele bancare de la BEM, dar şi acte cu parafa „secret”. Din casa părinţilor săi a fost ridicată mai multă tehnică de calcul, iar la 19 octombrie ofiţerii CNA au ridicat cinci maşini de lux din garajul ex-premierului, care constituie corpuri delicte în dosar.
Vladimir Filat are statut de învinuit într-un dosar de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Filat este învinuit că, în perioada când deţinea funcţia de prim-ministru, ar fi primit de la un om de afaceri mijloace financiare şi bunuri în sumă de 250 milioane de dolari pentru acordarea diferitor servicii. La această etapă, procurorii deţin probe că banii oferiţi drept mită provin inclusiv din băncile fraudate.
La 15 octombrie, Filat a fost reţinut de ofiţerii CNA chiar în sediul Parlamentului, după ce forul legislativ i-a retras imunitatea parlamentară. La 18 octombrie, printr-o decizie a instanţei de judecată pe numele lui Filat a fost emis mandat de arest preventiv pentru 30 de zile.