Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

CC are două luni ca să decidă asupra admisibilităţii sesizării PLDM

© Sputnik / Niku GoncearCurtea Constituţională a Republicii Moldova Конституционный Суд РМ
Curtea Constituţională a Republicii Moldova Конституционный Суд РМ - Sputnik Moldova
Abonare
În momentul în care va fi adoptată decizia pe marginea sesizări PLDM, Curtea va furniza argumentele sale la acest subiect. Potrivit legii, termenul regulamentar de examinare a admisibilităţii sesizărilor este de două luni.

CHIŞINĂU, 21 oct – Sputnik. Curtea Constituţională are la dispoziţie două luni pentru a examina admisibilitatea sesizării fracţiunii PLDM cu privire la suspendarea hotărâri Parlamentului prin care a fost retrasă, la 15 octombrie, imunitatea parlamentară a deputatului Vladimir Filat.

La 19 octombrie, un grup de deputaţi ai PLDM au depus la Curtea Constituţională sesizarea privind controlul constituţionalităţii hotărârii Parlamentului din 15 octombrie privind încuviinţarea ridicării imunităţii parlamentare a deputatului Vladimir Filat. În documentul prezentat de PLDM înaltei curţi sunt menţionate: violarea prezumţiei nevinovăţiei, stipulată în Constituţia Republicii Moldova, încălcarea mai multor prevederi ale Legii despre statutul deputatului, Regulamentului Parlamentului, Legii privind actele legislative, a Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. 

Raisa Apolschi - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Comisia juridică: retragerea imunităţii lui Filat a fost conform legislaţiei

În aceeaşi zi, Curtea a examinat solicitarea de suspendare a acţiunii actului contestat.

„Curtea a reţinut că, în conformitate cu articolul 70 alin. (3) din Constituţie, deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa. Actul „încuviinţării”, în sens constituţional, este un act consumat şi care, prin urmare, nu este susceptibil de suspendare”, precizează Curtea.

Înalta Curte mai menţionează că se publică doar decizia de suspendare a actului. „În cazul în care suspendarea nu este admisă, Curtea nu adoptă nici un act. Acestea sunt prevederile legii şi practica constantă a Curţii în asemenea cazuri. În momentul în care va fi adoptată decizia pe marginea acestei sesizări, Curtea va furniza argumentele sale la acest subiect. În acest context, precizăm că, potrivit legii, termenul regulamentar de examinare a admisibilităţii sesizărilor este de 2 luni”, conchide Curtea Constituţională.

Preşedintele comisiei parlamentare juridice, numiri şi imunităţi, Raisa Apolschi, a declarat că Parlamentul nu a încălcat procedura de ridicare a imunităţii parlamentare a deputatului Vladimir Filat.

Vladimir Filat are statut de învinuit într-un dosar de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Filat este învinuit că, în perioada când deţinea funcţia de prim-ministru, ar fi primit de la un om de afaceri mijloace financiare şi bunuri în sumă de 250 milioane de dolari pentru acordarea diferitor servicii. La această etapă, procurorii deţin probe că banii oferiţi drept mită provin inclusiv din băncile fraudate.

La 15 octombrie, Filat a fost reţinut de ofiţerii CNA chiar în sediul Parlamentului, după ce forul legislativ i-a retras imunitatea parlamentară. La 18 octombrie, printr-o decizie a instanţei de judecată pe numele lui Filat a fost emis mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. 

Fluxul de știri
0