Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Statutul de neutralitate al Moldovei depinde de decizia Curţii Constituţionale

© Photo : Ministerul Apărării al Republicii MoldovaMilitari moldoveni, Armata Naţională a RM
Militari moldoveni, Armata Naţională a RM - Sputnik Moldova
Abonare
Magistraţii de la Curtea Constituţională nu au stabilit încă ziua când vor examina sesizarea liberalilor cu privire la anularea statutului de neutralitate al Moldovei.

CHIŞINĂU, 20 oct – Sputnik. Curtea Constituţională (CC) încă nu are stabilită data şedinţei la care va examina statutul de neutralitate al Republicii Moldova, a declarat pentru Sputnik purtătorul de cuvânt al CC, Emil Gaitur.

Solicitarea de a interpreta art. 11 din Constituţie, care prevede că Republica Moldova este stat neutru, a fost depusă la Curtea Constituţională (CC) de către deputaţii liberali la 26 mai 2014.

Gaitur a declarat că imediat ce magistraţii vor decide asupra zilei când va fi examinată sesizarea PL, opinia publică va fi anunţată. 

Флаг Республики Молдова drapel - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Moldova ar putea rămâne fără neutralitate

Potrivit autorilor sesizării, Republica Moldova trebuie să renunţe la statutul de neutralitate şi să adere la NATO, în caz contrar riscă să-şi piardă independenţa şi suveranitatea.

Liderul democraţilor, Marian Lupu, a declarat în cadrul primei şedinţe plenare a Parlamentului din sesiunea de toamnă-iarnă că dispune de informaţia potrivit căreia se încearcă anularea statutului de neutralitate al Republicii Moldova.  „Bântuie informaţia că în viitorul apropiat Curtea Constituţională va decide schimbarea prevederii privind neutralitatea ţării. Nu am asigurări, dar convingerile politice se promovează aici”, a declarat democratul.

Preşedintele CC, Alexandru Tănase, a declarat în cadrul unui forum în România că „Curtea Constituţională din Moldova trebuie să dea o soluţie privind statutul de neutralitate permanentă al ţării, în ce măsură acest statut de neutralitate permanentă este sau nu aplicabil în cazul în care ţara s-ar confrunta cu un pericol militar extern”.

Sesizarea liberalilor trebuia să fie examinată de CC la 8 decembrie 2014. Preşedintele Nicolae Timofti s-a adresat atunci magistraţilor cu apelul de a amâna examinarea acestei chestiuni. Şeful statului şi-a argumentat solicitarea prin „aspectul politico-juridic extrem de important al statutului de neutralitate al Republicii Moldova” şi necesitatea concentrării eforturilor pe validarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014.

Fluxul de știri
0