CHIŞINĂU, 10 oct – Sputnik. O delegație a Republicii Moldova, condusă de prim-ministrul Valeriu Streleț, se va afla la 12 octombrie la Bruxelles, unde urmează să participe la un șir de întrevederi cu oficiali de rang înalt din structurile Uniunii Europene, transmite serviciul de presă al Guvernului.
Șeful Executivului de la Chișinău va avea o discuție cu președintele Consiliului European, Donald Tusk. Delegația Republicii Moldova, din care face parte și vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe, Natalia Gherman, va avea întrevederi cu vicepreședinții Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis și Maroš Šefčovič.
În cadrul întrevederilor, părțile urmează să semneze Memorandumul de Înțelegere privind includerea țării noastre în Grupul de lucru de nivel înalt pentru interconectarea conductelor de gaz în Europa Centrală și de Sud-Est