Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Sângele albastru al premierului Streleț

© © Sergiu PraporşcicSergiu Praporşcic
Sergiu Praporşcic - Sputnik Moldova
Abonare
Premierul Valeriu Streleț toarnă gaz pe foc, spunând că protestatarii proeuropenii sunt mai buni decât cei care nu sunt proeuropeni, că unii sunt sinceri, alții nesinceri; unii vor binele țării, iar alții – răul.

Am ajuns să o auzim și pe asta: șeful Cabinetului de Miniștri Valeriu Streleț îi împarte pe protestatari după viziunile lor geopolitice, spunând că cei care sunt proeuropeni sunt sinceri și doresc binele acestei țări, iar cei care nu cad pe spate atunci când guvernanții le vorbesc despre raiul care se numește Uniunea Europeană, din spusele premierului trebuie să înțelegem că nu ar fi sinceri, ba dimpotrivă, ar fi pus gând rău țării noastre. Adică protestatarii din fața Guvernului sunt buni, iar cei din fața Parlamentului – răi. Îl cităm exact pe premierul Streleț, din cadrul unei conferințe de presă ținută în comun cu ministrul de Externe, Natalia Gherman: „Eu cred că… s-au sper că colegii din Parlament, președinția, vor accepta să avem un apel comun către protestatari, către protestatarii proeuropeni, care sunt protestatari sinceri și care doresc chiar binele acestei țări”, a spus premierul.

Sergiu Praporşcic - Sputnik Moldova
Protestele Platformei DA s-au dezumflat

De ce Valeriu Streleț a făcut această declarație care nu doar că este una scandaloasă, segregaționistă pe criterii politice, care nu se înscrie sub nicio formă în ideologia europeană a nediscriminării, pe care comisarii Uniunii Europene au ridicat-o la rang de religie, dar care trădează și cinismul actualei clasei guvernante, pe care, deloc întâmplător, Streleț a ajuns să o reprezinte prin înalta funcție de șef de guvern? Avem două răspunsuri la această întrebare. În primul rând, deja de mai mulți ani, retorica geopolitică este instrumentul prin care guvernanții reușesc să divizeze societatea în două tabere. Aceste două tabere ale societății moldovenești se află într-o dispută continuă, absolut contraproductivă pentru cetățeni și stat, dar extrem de avantajoasă pentru guvernanți, care pot să administreze în mod fraudulos, în interes propriu afacerile publice, să favorizeze propriul business, să ia mită, să facă contrabandă și chiar de-a dreptul să fure banul public și privat, fie că e vorba de bugetul de stat sau de o bancă comercială. Și de ce nu, dacă nimeni nu are timp măcar să observe ce fac aceștia, nu mai spunem să le ceară socoteală guvernanților, să-i sancționeze pentru nelegiuirile lor? Doar toată țară se află într-o continuă dispută geopolitică.

Iată de ce Streleț toarnă gaz pe foc, spunând că unii protestatari sunt proeuropeni, iar alții antieuropeni; unii sinceri, alții nesinceri; unii vor binele țării, iar alții – răul. Că poate aceștia vor ajunge să se ciondănească între ei, să-și dea cu bâtele în cap unii altora și să uite că și unii, și alții au ieșit să ceară socoteală acestui regim corupt, oligarhic și antipopular. E un calcul simplu, „Divide et impera!”, după cum spuneau strămoșii noștri latini.

Valeriu Streleţ - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Streleţ: creşterea spiritelor protestatare în ţară ar trebui să fie dezamorsată

Dar mai există și altă explicație pentru declarația premierului Streleț, care nu este doar revoltătoare, dar care conține și o intenție nelegiuită pentru că atentează la pacea din societate, ațâță vrajba între două tabere politice sau geopolitice, dacă vreți. Și această a doua explicație este că Streleț crede în mod sincer că cei care își zic proeuropeni ar fi superiori celor care nu împărtășesc astăzi această pseudo religie. Nu întâmplător Streleț spune că proeuropenii, care, apropo, potrivit sondajelor constituie o minoritate în Republica Moldova, sunt sinceri, vor binele țării, spre deosebire de ceilalți, pe care premierul probabil îi consideră niște barbari, ce mai! Premierul nu a înțeles și, probabil, nu va înțelege niciodată că astăzi a fi proeuropean înseamnă a subscrie pseudovalorilor impuse în mod autoritar și agresiv de birocrația Uniunii Europene, care sunt reversul adevăratelor valori culturale, tradiționale, religioase europene. A fi astăzi proeuropean înseamnă, întâi de toate, a fi anticreștin și, de fapt, antieuropean.

Premierul Valeriu Streleț crede nu doar că proeuropenii sunt mai buni decât cei care nu sunt proeuropeni, ci, mai grav, el consideră că guvernanții, cei care dețin puterea și marile averi din țara asta, constituie o castă superioară în societatea moldovenească. Dacă nu mă credeți, ascultați ce spune chiar premierul Streleț. Precizăm doar că prim-ministrul a făcut această declarație în carul unei ședințe de guvern din luna august 2015, la care se discutat un proiect de lege privind protecția sănătății populației și a angajaților benzinăriilor. Atunci, ministrul Finanțelor, Anatol Arapu, s-a arătat deranjat de prevederile acestui proiect, care îi obliga pe proprietarii benzinăriilor să construiască grupuri sanitare și dușuri la aceste obiective. Și atunci a intervenit Valeriu Streleț cu următoarea declarație: „Am citit și eu, domnul Arapu, și sunt și eu de acord că oamenii aceștia trebuie să aibă un duș pentru șapte persoane, un lavoar pentru 10 persoane. Doisprezece metri pătrați nu e chiar atât de mult, chiar dacă, înțelegem, pământul pentru stațiile de alimentare cu benzină costă scump. Însă trebuie să aibă o atitudine omenească față de angajați. De aceea, aș propune să privim și prin prisma respectării unor drepturi elementare. Sunt oameni. Poate nu-s miniștri ca noi, dar sunt oameni. Adică…, mă rog.”

Sigur, domnule Streleț, miniștrii, mai ales cei ca dumneavoastră, sunt oameni deosebiți, aristocrați, din casta superioară, brahmani, mai ales dacă sunt și proeuropeni. Nu niște neisprăviți de protestatari ca cei din fața Parlamentului sau niște pârliți de operatori de la stațiile de alimentare cu benzină, care, doar că se numesc și ei oameni, au și ei dreptul la un grup sanitar la locul de muncă. Dar nu mai mult.

Fluxul de știri
0