Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

CEC respinge declaraţia lui Urîtu despre falsificarea ultimelor alegeri

© cec.mdŞtefan Urîtu la şedinţa CEC
Ştefan Urîtu la şedinţa CEC - Sputnik Moldova
Abonare
Comisia Electorală Centrală a adoptat, cu votul a opt membri, o declaraţie prin care se desolidarizează de afirmaţiile membrului CEC Ştefan Urîtu, care susţine că ultimele două scrutine naţionale din Republica Moldova ar fi fost fraudate.

CHIŞINĂU, 6 oct – Sputnik. Comisia Electorală Centrală a reacţionat printr-un comunicat la o declaraţie anterioară a membrului CEC, Ştefan Urîtu, care declarase acum câteva zile la o manifestaţie de protest a Platformei DA că ultimele alegeri locale din 2015 şi cele parlamentare din anul curent ar fi fost fraudate.

alegeri, выборы - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Anatol Arapu critică CEC-ul pentru cheltuielile exagerate în alegeri

În legătură cu aceste afirmaţii CEC a declarat:

„Comisia Electorală Centrală este o instituție independentă și apolitică, membrii căreia la intrarea în funcție depun Jurământul să nu facă acțiuni și declarații politice.

Ne disociem categoric de declarațiile nefondate și acțiunile unilaterale ale dlui Ștefan Urîtu despre pretinsele fraudări ale ultimelor scrutine din Republica Moldova.

Reiterăm că legalitatea și corectitudinea alegerilor precedente au fost confirmate de Curtea Constituțională, instanțele judecătorești, precum și de toate misiunile internaționale și naționale de observare a alegerilor.

CEC recunoaște și respectă dreptul oricărui cetățean la întruniri, însă pornind de la lozincile promovate de grupurile de protestatari, care au înaintat revendicări, inclusiv de ordin politic, dar considerăm categoric inadmisibilă participarea unui membru al CEC, apriori apolitic, la asemenea acțiuni.

Vom solicita Parlamentului, în condițiile art. 20 din Codul electoral, să verifice compatibilitatea acțiunilor și declarațiilor dlui Ștefan Urîtu cu statutul de membru al CEC”.

Declaraţia a fost semnată de opt dintre cei nouă membri ai Comisiei Electorale Centrale.

La mitingul de protest din 4 octombrie organizat de Platforma DA, Ştefan Urîtu a vorbit în faţa manifestanţilor. Acesta a declarat că ultimele alegeri locale din 2015 şi cele parlamentare din anul curent ar fi fost fraudate. Dânsul a mai spus că a vorbit despre aceasta în repetate rânduri la şedinţele Comisiei Electorale Centrale şi ar fi făcut demersuri la Procuratură, care însă nu a dispus examinarea celor invocate de Urîtu.

 

Fluxul de știri
0