CHIŞINĂU, 30 sept – Sputnik. Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, speră că Republica Moldova va implementa agenda noilor Obiective globale pentru Dezvoltarea Durabilă în perioada post-2015, iar premierul moldovean l-a invitat să viziteze ţara noastră.
Ban Ki-moon a declarat că speră ca ţara noastră să întreprindă acţiuni hotărâte în vederea aplicării Obiectivelor globale pentru Dezvoltarea Durabilă pentru perioada post-2015. Înaltul oficial de la Naţiunile Unite a făcut o declaraţie în acest sens marţi la New-York, în timpul întrevederii cu premierul Moldovean, Valeriu Streleţ, anunţă serviciul de presă al Guvernului.
La rândul său, premierul moldovean a spus că „s-a făcut un pas important în avansarea eforturilor globale de dezvoltare, referindu-se la adoptarea agendei post-2015 cu obiectivele de dezvoltare durabilă, bazate pe trei piloni inter-conectaţi – economic, social şi de mediu. Interlocutorii s-au referit, de asemenea, la situația regională de securitate și evoluțiile în dialogul pentru reglementarea conflictului transnistrean, fiind menționată relevanța proiectului ONU privind măsurile de încredere”, notează sursa oficială.
Potrivit aceleiaşi surse, Valeriu Streleț l-a invitat pe Secretarul General ONU să viziteze Republica Moldova.