CHIȘINĂU, 19 sept – Sputnik. Mai mult de 210 mii de refugiați au cerut azil în țările UE în al doilea trimestru al acestui an, ceea ce depășește cu 15% indicatorul primelor trei luni și cu 85% — pe cel din al doilea trimestru al lui 2014, a comunicat vineri Agenția Europeană de Statistică Eurostat.
O treime dintre aceștia sunt originari din Siria (aproximativ 44 de mii) și Afganistan (27 de mii). Dacă în primele trei luni ale anului cea mai mare parte a cererilor de azil au venit de la cetățenii din Kosovo – aproximativ 50 de mii, în al doilea trimestru această cifră s-a redus până la 10 mii, susține Eurostat.
De la începutul lui 2015, pe teritoriul UE au sosit aproximativ 500 de mii de refugiați și în fiecare zi numărul lor crește. Pentru a preveni fluxul necontrolat al acestora, în țările UE, și în primul rând în Germania și Austria, a fost restabilit provizoriu controlul la frontiera zonei Schengen.
Comisia Europeană a declarat că actuala criză migrațională este cea mai mare de după cel de al Doilea Război Mondial.