CHIŞINĂU, 15 sept – Sputnik. Pe maestrul Mihai Volontir ar trebui să-l ţinem minte mai ales ca pe actorul care l-a jucat genial de original pe domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir. Mihai Eminescu îl caracterizase pe acest domnitor drept „nefericitul Cantemir”, care, revenind din luxul Imperiului Otoman şi văzând realitatea din ţara sa, a descris-o aşa cum era, fără nici un fel de menajament, fără a închide ochii la metehne şi fără fală deşartă. Iar Mihai Volontir a reuşit să îl prezinte pe Dimitrie Cantemir, în filmul cu acelaşi nume, nu ca pe un mândru împărat, ci ca pe un domnitor care a avut puterea să recunoască realitatea tristă din ţara sa şi să o descrie. Volontir l-a jucat pe Cantemir exact aşa cum l-a descris Mihai Eminescu, cu o extraordinară tristeţe în ochi. Acest comentariu despre Mihai Volontir l-a oferit pentru Sputnik regizorul de teatru şi artist al poporului din Republica Moldova, maestrul Vitalie Rusu.
Mihai Volontir a rămas în memoria lui Vitalie Rusu, precum a menţionat maestrul, ca un talent deosebit. „Dânsul parcă era detaşat de rolul său, parcă îşi privea eroul de la o parte. Avea o energie ce se transmitea dincolo de rampă. Volontir putea să nu spună nimic, dar să transmită cu privirea sa un mesaj foarte puternic celor care îl priveau”, a declarat Vitalie Rusu.
„În aceeaşi manieră Mihai Volontir l-a jucat pe Dimitrie Cantemir. De parcă l-ar fi văzut de la o parte pe tânărul principe, care, revenind în ţara sa săracă şi văzând metehnele poporului său nu a căutat să le menajeze şi nici să le tăinuiască, ci le-a descris aşa cum le-a văzut, chiar dacă asta i-a umplut ochii de tristeţe”, a mai spus Vitalie Rusu.
„Mihai Volontir a prezentat în scenă sufletul nostru, aşa cum prea puţini reuşesc să o facă”, a conchis maestrul Vitalie Rusu.