CHIŞINĂU, 11 sept – Sputnik. Unul dintre cei doi primari ai Orășelului Demnității este Iurie Vlas, membru al Platformei Civice Demnitate și Adevăr. El a explicat pentru Sputnik care sunt atribuțiile celor doi aleși de către participanții la protest.
“Noi avem grijă de cazarea celor care ni se alătură, să fie ordine în orășel, corturile să fie aranjate în rânduri. Discutăm cu participanții la protest, le ascultăm toate problemele și încercăm să le acordăm ajutorul necesar”, a precizat Vlas.
Participanții la acțiunile de protest din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), care sunt în desfășurare deja a șasea zi, zic că nu au obosit să-și ceară “țara înapoi”.
Piața este gazda a sute de oameni veniți din diferite raioane ale țării.
Potrivit lui Vlas, “oamenii care locuiesc aici de câteva zile formează deja o familie, iar problemele care apar le depășesc împreună”.
Valentina Tarasevici este din Chișinău dar în aceste șase zile de proteste încă nu a fost acasă. Ea își dorește ca în țara noastră să fie liniște și pace, să existe locuri de muncă pentru toți și oamenii să nu fie nevoiți să plece peste hotare și să fie slugile cuiva.
“ Noi nu vrem aur, nu vrem miliarde. Noi vrem o viață pașnică, fără sărăcie”, a mai adăugat Tarasevici.
O altă femeie care îndură răcoarea nopților de toamnă în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) este Viorica Bunghezi din raionul Cahul. Deși a absolvit Institutul de Arte, din cauza lipsei locurilor de muncă în Republica Moldova, femeia a hotărât să plece ilegal la muncă în străinătate, lăsându-și acasă un copil de numai 6 ani.
După 15 ani, Viorica Bunghezi a revenit acasă, dar, spune ea, “situația din țară a devenit mai rea decât era prin anii 90”.
În prezent, în PMAN sunt în jur de 300 de corturi.