CHIȘINĂU, 9 sept – Sputnik. Lucrările de modernizare a Aeroportului Internațional Chișinău planificate pentru 2015, se apropie de final. Acest lucru a fost adus la cunoştinţa jurnaliștilor de Petru Jardan, director general al ”Avia Invest” în timpul unei prezentări pentru mass-media.
”Practic, s-au încheiat lucrările din interiorul aeroportului. Terminalul a fost lărgit cu 3860 de metri. Astfel, s-au mărit spațiile pentru plecări şi sosiri, dar și cele destinate bagajelor. În prezent se fac lucrări de finisaj, în corespundere cu noul design al proiectului. În rezultat, capacitatea de deservire a aerogării va creşte. Dacă acum ea constituie aproximativ 420 de pasageri pe oră într-o singură directive, atunci după reconstrucţie vom putea deservi 750 de pasageri într-o singură directive”, a subliniat Jardan.
Potrivit lui, prima până la sfârșitul lunii septembrie va fi deschisă sala de decolări.
În afară de aceasta, se fac lucrări în vederea majorării numărului de ghișee destinate înregistrării pasagerilor. Se planifică dublarea punctelor de control al pașapoartelor pentru decolare și aterizare, numărul de Gate-uri se va mări de la 4 la 9, iar a cele două benzi de bagaj se va mai adăuga încă una.
Deja este instalat noul echipament de ventilare și condiționare, dar și noul sistem de anunțare a zborurilor.
O altă etapă din acest proiect de amploare de modernizare a principalelor porți ale țării este reconstrucția aerodromului. Lucrările au cuprins o suprafață de 500 de mii de metri pătrați ale pistei de decolare-aterizare, ale peronului şi căilor de acces. La reconstrucția acestor obiecte participă cunoscuta companie germană ”Strabag Grup”, compania de proiectare suedeză ”Intairplan GmbH”, dar și câteva companii locale.
Directorul companiei de construcție ”Exfactor Grup”, Vladimir Tonu, a remarcat că lucrările care au loc pe teritoriul aeroportului se încadrează în termenele stabilite. Potrivit lui, în cel mai apropiat timp vor veni specialiștii de la compania germană ”Strabag Grup”, care vor instala pe teritoriul aerodromului o uzină de beton, pentru a grăbi executarea lucrărilor.
Acum sunt în toi lucrările de modernizare a întregului sistem de iluminare și semnalizare, în corespundere cu standardele ICAO, categoria III. Este modernizat în totalitate sistemul de aprovizionare cu energie electrică.
Directorul general al Avia Invest a menţionat că anterior nu s-au efectuat lucrări de modernizare a aeroportului.
”Actuala pistă de decolare-aterizare a fost construită în 1987. Și nu s-a făcut nicio reparație capitală, cu excepția unor lucrări neînsemnate pentru întreținerea pistei”.
Compania ”Avia Invest” precizează că lucrările de constructive nu vor influența activitatea aeroportului — orarul de zbor pentru perioada de vară rămâne în vigoare.