CHIŞINĂU, 8 sept – Sputnik. Experţii organizaţiei „Alpari” subliniază într-un material analitic faptul că discuţiile despre o posibilă ieşire a Marii Britanii din UE pornesc inclusiv de la motive de ordin financiar.
Parlamentul britanic a aprobat cu 316 voturi pro şi 53 contra iniţiativa de organizare a unui referendum, la care se va decide dacă ţara mai rămâne sau nu în UE. Această chestiune urmează să fie analizată deja de Camera Lorzilor. Plebiscitul ar putea să aibă loc în 2017.
Potrivit experţilor de la „Alpari”, discuţiile despre părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie au început în 2014, când în bugetul UE se formase un deficit, iar britanicilor li s-a cerut să aloce în acest buget 43 de miliarde de euro într-o perioadă de 6 ani. În plus, Marea Britanie ar urma să mai achite suplimentar alte peste 2 miliarde de euro, întrucât economia ţării înregistrează anual o creştere de circa 3 la sută, depăşind astfel ritmul de creştere economică din alte ţări membre ale UE.
În acest context premierul britanic David Cameron a promis organizarea unui referendum la care va fi decisă soarta calităţii de membru al UE a Marii Britanii. Acesta a mai spus că ţara sa nu intenţionează să rămână în UE cu orice preţ, iar principiul „Britania nu are aliaţi permanenţi, Britania nu are duşmani veşnici. Doar interesele britanice sunt constante şi veşnice, iar datoria noastră este să le urmăm” constituie un imperativ al politicii acestei ţări timp de peste un secol şi jumătate, la care e puţin probabil că se va renunţa.
În opinia experţilor, Marea Britanie nu riscă aproape nimic în cazul în care ar decide să părăsească UE, dat fiind faptul că şi-a păstrat propria sa valută pe care o controlează în mod independent şi care are o poziţie foarte bună alături de alte valute de circulaţie mondială. Alte ţări din UE nu-şi pot „permite luxul” de a avea aceeaşi abordare faţă de calitatea lor de membre ale Uniunii Europene.
„Dacă pentru Marea Britanie va fi mai convenabil să părăsească UE, acest pas va fi făcut fără nicio ezitare”, susţin experţii. Tot ei subliniază faptul că tendinţele separatiste devin tot mai pronunţate în UE, însă până la ora actuală nu s-a mers mai departe de discuţii şi de referendumuri şi nici nu este cazul să se facă pronosticuri categorice cu privire la respectiva tendinţă.