CHIȘINĂU, 7 sept – Sputnik. Geniştii Armatei Naţionale au neutralizat, duminică, şase obiecte explozive, în satul Leca, raionul Cantemir.
Potrivit locotenent-colonelului Serghei Chilivnic, specialist principal din cadrul Secţiei geniu a Armatei Naţionale, proiectilele de artilerie, calibrul 152 mm, au fost depistate de un grup de copii în timp ce se aflau la scăldat la râul Prut.
Autorităţile locale au chemat imediat geniştii militari, care au distrus muniţiile în condiţii de maximă securitate. Operaţiunea de deminare a fost efectuată de grupul de genişti din Brigada de infanterie motorizată „Dacia” din Cahul.
Alte 19 obiecte explozive au fost lichidate la începutul lunii august în localitatea Şerpeni, raionul Anenii Noi. Muniţiile, care erau din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost descoperite de localnici în pădurea din apropiere.
De la începutul anului, geniştii Armatei Naţionale au dezamorsat 335 de obiecte explozive pe întreg teritoriul ţării.