Actuala toamnă promite, în afară de zăduful neobişnuit pentru această perioadă, un şir de alte evenimente care vor ridica la cote nebănuite temperatura vieţii politice în Moldova. Mitingul care a întrunit la Chişinău zeci de mii de persoane demonstrează cu prisosinţă că acea confruntare uşoară care se contura iniţial, dintre putere şi cei nemulţumiţi de această putere, însă tot adepţi ai eurointegrării, pare să treacă într-o fază mult mai dură. Drept dovadă servesc lozincile pe care le-au scandat participanţii la manifestaţia antiguvernamentală organizată de platforma „Da” („Demnitate şi Adevăr”), cerând demisia Guvernului, a şefului statului şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate până în martie 2016.
Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău devine locul desfăşurării unei manifestaţii în regim non-stop
Aparent, după modul în care a fost regizat şi realizat, mitingul de duminică amintea de manifestaţiile din anii 90 ai secolului trecut. Apropo, printre cei prezenţi erau şi destule figuri cunoscute. Parcă ai fi tot vrut să zici: „Ah, ce de-a feţe cunoscute pe-aici!”. Şi retorica lor, a acestor figuri, a rămas aceeaşi. Aceleaşi apeluri la unirea cu ţara vecină, aceleaşi drapele ale României, de-a valma cu cele ale Moldovei şi Uniunii Europene, aceleaşi divagaţii abstracte despre salvarea poporului şi eliberarea lui de sub jugul oligarhilor.
Au apărut însă şi unele note distincte care au influenţat esenţial atmosfera mitingului din 6 septembrie. Organizatorii acestuia au divulgat, involuntar, adevăratele scopuri şi sarcini ce le-au fost puse în faţă. De cine? Nu e cazul să revenim probabil la secretul lui Polichinelle. Organizarea impecabilă, pregătirea zgomotoasă a manifestaţiei, propunerea de permanentizare a acesteia, până la realizarea tuturor revendicărilor protestatarilor – toate acestea s-ar putea transforma într-un spectacol cu mai multe episoade, pe care-l cunoaştem deja din experienţa altor ţări.
Ce şi pe cine schimbăm, domnilor?
Ce pare straniu în subiectul manifestaţiei de acum este faptul că împotriva actualei guvernări s-au ridicat de fapt „fraţii lor de idei” – adepţi ai integrării europene ca şi puterea însăşi. Pentru cineva mai puţin avizat, evenimentele de astăzi par paradoxale. Cunoscătorii îşi pun însă o întrebare rezonabilă – ce împărţim, domnilor? Şi încă o întrebare: dar ce va urma? Manifestanţii nu propun nimic concret, nici un program de activitate, o foaie de parcurs, dacă vreţi. Pentru că nu au nimic din toate acestea. Mi-aş permite să afirm chiar că ei nici nu s-au gândit la asta, ghidându-se mai degrabă de binecunoscuta regulă – pofta vine mâncând. Dar s-au gândit ei oare, cine va ajunge primul la această „faţă de masă fermecată” plină de bucate? Să dea Domnul ca acest nou act al jocurilor politice să nu se transforme într-un chef în vreme de ciumă.
Marii înţelepţi ne-au prevenit în legătură cu posibilele consecinţe. Noi însă nu am fost nişte elevi prea perspicace. Şi mulţi dintre noi nu au auzit lecţiile istoriei.
