CHIŞINĂU, 26 aug – Sputnik. Prim-ministrului Valeriu Streleț le-a solicitat miniștrilor să revadă și să elaboreze planurile de acțiuni sectoriale pentru perioada mandatului Guvernului – august 2015-noiembrie 2018.
Planul are 441 de pagini şi include peste 430 de acţiuni. Printre priorităţi se numără modificarea Constituţiei, ajustarea Codului Penal la standardele internaţionale, dar şi elaborarea unor politici pentru consolidarea relațiilor dintre cele două maluri ale Nistrului.
Planul cuprinde şi măsuri care vizează ajustarea legislaţiei Republicii Moldova la standardele şi principiile europene.
Noul document va asigura executarea obiectivelor Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova și a angajamentelor față de partenerii de dezvoltare.
Ministerele și alte autorități administrative centrale vor raporta, trimestrial, până la data de 15 a lunii următoare, informația despre executarea Planului de acțiuni.