CHIŞINĂU, 19 aug – Sputnik. În această zi, în autonomie s-a aflat premierul Valeriu Streleţ, care a rostit un discurs, în care s-a referit atât la evenimentele de acum 25 de ani, cât şi la viitorul autonomiei în cadrul Republicii Moldova.
Streleţ a subliniat faptul că până în prezent, reprezentanţii puterii oficiale de la Chișinău au evitat să dea curs invitaţiilor la festivităţile de acest gen din Găgăuzia. „Dar, în pofida unor îndoieli şi tot felul de sfaturi în privinţa participării la acest eveniment, astăzi sunt aici, cu dumneavoastră”, a spus Streleţ.
Premierul a menţionat că „data de astăzi este una deloc simplă în istoria Republicii Moldova”. Potrivit lui, „până în prezent, evenimentele din august 1990 sunt percepute destul de contradictoriu şi chiar emoţional”, iar „la Chișinău și Comrat există diferite puncte de vedere cu privire la evenimentele din acea perioadă”. Premierul a spus că „în timpul destrămării Uniunii Sovietice, puţini îşi dădeau seama ce se întâmplă și, mai important, la ce va duce aceasta”. El s-a arătat însă convins de faptul că „a venit timpul să tragem linia, să nu ne învinuim reciproc pentru greşelile din trecut și să construim împreună statul nostru de drept, democratic — Republica Moldova. Statul, în care vom fi toți uniți ca cetățeni ai acestei țări”.
„Ne aflăm cu toții în aceeași barcă, care nu poate merge în mai multe direcții simultan. Noi trebuie să ne învățăm a trăi cu propria minte și să analizăm foarte atent tot felul de sugestii şi sfaturi parvenite din diverse părți”, a declarat Streleţ.
Prim-ministrul a ţinut să sublinieze şi faptul că „pe fundalul evenimentelor tragice din țara vecină, Ucraina, trebuie să conștientizăm ce riscuri există pentru Republica Moldova și să ne gândim la pace, stabilitate și înțelegere reciprocă la noi în țară”.
Subliniind că nu va intra în detalii istorice, premierul a spus că este mult mai util să privească acea perioadă şi anii ce au urmat de pe poziţia unui om de stat, a unui demnitar, care poartă responsabilitate pentru integritatea țării, dezvoltarea economică a acesteia și soluționarea problemelor sociale.
„Eforturile depuse pentru a soluţiona situația creată în jurul Găgăuziei și-au atins scopul. Cred că nu voi exagera, spunând că elaborarea și adoptarea Legii cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei, care a stat la baza Autonomiei găgăuze, a devenit un fel de test al maturităţii Republicii Moldova pentru implementarea și respectarea principiilor și standardelor democratice”, a mai declarat premierul.
Valeriu Streleţ a ţinut să remarce şi faptul că „Găgăuzia are statut de Autonomie, consacrat în Constituție și Legea din 1994. Statutul juridic special al Găgăuziei este o garanție legală a faptului că în Republica Moldova, această regiune va avea întotdeauna un loc special”, iar „competenţele conferite Găgăuziei, în conformitate cu statutul autonom, trebuie să fie respectate, iar potențialul lor urmează a fi valorificat”.
„Mă bucur că avem o colaborare constructivă și pragmatică cu doamna Irina Vlah”.
Unul dintre cele mai importante obiective ale Guvernul Republicii Moldova, potrivit primierului, este dezvoltarea regională a ţării. „Considerăm că este important să fie adoptat un program special de dezvoltare a Găgăuziei. În prezent, este în proces de formare Grupul de lucru pentru elaborarea acestui program, cu participarea reprezentanţilor Cancelariei de Stat, ministerelor, Academiei de Științe și a instituţiilor de învăţământ superior. Ne așteptăm la participarea eficientă şi implicarea activă din partea instituţiilor relevante din Găgăuzia”, a menţionat Streleţ.
„Dacă ne vom angaja să dialogăm în mod pragmatic, fără politizare, bazându-ne pe nevoile reale ale populaţiei şi respectarea legilor ţării — sunt convins că vom reuşi să avansăm în soluţionarea multor probleme și să facem faţă oricăror provocări”, a punctat Valeriu Streleţ.