CHIŞINĂU, 14 apr — Sputnik. Parlamentul Greciei a votat pentru acordul cu creditorii, care deschide posibilitatea adoptării unui al treilea program de asistenţă financiară în sumă de 85 de miliarde de euro.
Şedinţa Parlamentului a început la ora două noaptea. Pentru proiectul de lege s-au pronunţat şi deputaţii opoziţiei. Pentru al treilea program de asistenţă au votat 222 de deputaţi din 300, alţi 64 au votat împotrivă, 11 s-au abţinut, iar 3 deputaţi au lipsit de la şedinţă Printre cei care au votat împotrivă, fie s-au abţinut, au fost şi 38 de deputaţi din partea partidului de guvernământ SYRIZA, inclusiv liderul aripii de stânga a partidului, Panagiotis Lafazanis.
Aşa-numitul al treilea memorandum va permite Greciei, în cazul aprobării lui de către creditori, să primească de urgenţă 3,2 miliarde de euro pentru achitarea obligaţiunilor aflate în Banca Centrală Europeană. Prima tranşă a creditului ar putea constitui 25 de miliarde de euro.
Potrivit ministrului finanţelor, Euclid Tsakalotos, Grecia va primi, odată cu semnarea acordului, 10 miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor, în total pentru recapitalizare fiind necesare 20-25 de miliarde de euro.
Proiectul de lege a fost introdus în Parlament la 12 august ca unul urgent. El prevede adoptarea etapizată a unei serii de măsuri de austeritate. O parte din măsuri vor fi adoptate în luna octombrie curent, cealaltă parte – anul viitor. Guvernul şi-a asumat obligaţia de a pregăti până în luna martie 2016 proiectul de dezvoltare economică pentru a fi discutat cu creditorii.
Prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras, a declarat în parlament, înainte de începerea procedurii de vot, că Guvernul a fost nevoit să facă această alegere dureroasă. Potrivit lui, condamnarea datoriei nu este o alternativă. Tsipras a declarat, de asemenea, că Grecia a devenit astăzi „avangarda Europei progresive care vrea să provoace nucleului ei conservator”.