CHIŞINĂU, 6 aug – Sputnik. Potrivit ministrului Agriculturii, Ion Sula, recolta de cereale în acest an este cu circa 20% mai mică în comparaţie cu anul precedent. În acest an se aşteaptă o creştere a preţului la grâu, care poate să ajungă la 3 lei pentru un kilogram. În aceste condiţii, potrivit ministrului, o scumpire cu cel puţin 9 – 11 la sută a pâinii este inevitabilă.
Totodată ministrul a subliniat că pâinea socială va fi un produs ce nu va fi exclus din oferta operatorilor de pe piaţă. Dar, a adăugat acesta, „nu există în Moldova un mecanism ca pâinea socială să ajungă direct de la operatorii de pe piaţă la consumatorul care are nevoie reală de ea, iar aceştia sunt circa 35 de mii de persoane”.
Dânsul a mai subliniat că fabricarea pâinii sociale înseamnă pentru producători o rentabilitate foarte mică, care poate fi chiar una egală cu zero sau chiar sub costul de producere.
Ministrul a spus că atât seceta, cât şi scumpirea carburanţilor, dar şi a altor substanţe utilizate de agricultori, au conduse la creşterea costurilor de producere a grâului.
Referindu-se la preţurile cerealelor pe piaţa mondială, Sula a spus că acestea, de fapt, înregistrează o uşoară descreştere.