CHIŞINĂU, 5 aug – Sputnik. Premierul a făcut miercuri seara mai multe declaraţii referitoare la modul în care va începe procesul de lichidare a celor trei bănci. Totodată, acesta a spus că „Comitetul pentru Stabilitate Financiară nu ia decizii. Acesta doar formulează recomandări şi face analize, iar dacă e cazul, aceste recomandări se pun în practică”. Aceste declaraţii au fost făcute după şedinţa de miercuri a Comitetului pentru Stabilitate Financiară.
„Am negociat un memorandum. Am convenit transferul echilibrat şi corect a conturilor trezoreriale. Acum are loc pregătirea mai multor acţiuni. Sper că deciziile vor fi puse în practică pentru însănătoşirea sistemului financiar al ţării”, a declarat Streleţ.
Acesta s-a referit şi la soarta angajaţilor de la cele trei bănci: „fiţi siguri că golul din sistemul bancar va fi umplut cu o participare bancară suplimentară, iar planurile de reangajare a acestor specialişti vor fi anunţate de noi în timpul apropiat”, a spus premierul.
Streleţ a mai spus că autorităţile vor comunica eficient cu societatea, pentru a le explica oamenilor ce trebuie să facă cu conturile de la cele trei bănci. Referitor la acţionarii şi la alte categorii de creditori ai celor trei bănci Streleş a spus că „până când băncile respective nu se vor achit cu statul, alţi creditori şi acţionarii nu pot spera să-şi recupereze banii”.