CHIŞINĂU, 16 iul – Sputnik. Reprezentanții producătorilor agricoli, potrivit serviciului de presă al legislativului, au salutat elaborarea ”pachetului agricol” și decizia deputaților de a vota săptămâna viitoare în prima lectură respectivele proiecte de legi.
”Parlamentul a dat un exemplu clar că și în Republica Moldova societatea civilă poate colabora cu autoritățile. Le mulțumim deputaților pentru efortul depus, chiar dacă mai este loc pentru îmbunătățirea cadrului legal. Important este ca fermierii să aibă condiții bune de activitate, iar, cu sprijinul Parlamentului, să le asigurăm și cadrul de dezvoltare”, a menționat Valeriu Cosarciuc, Președintele Federației Naționale a Fermierilor, notează sursa citată.
Comisia specială pentru elaborarea și aprobarea de către Parlamentul Republicii Moldova a pachetului de modificări legislative în vederea susținerii agricultorilor a fost creată la inițiativa Speakerului Andrian Candu, prin Hotărârea Parlamentului nr. 103 din 21 mai 2015. Comisia, constituită din 10 deputați din toate fracțiunile parlamentare, urma să propună, pe parcursul lunii iulie 2015, proiecte legislative în vederea dezvoltării agriculturii și susținerii producătorilor agricoli autohtoni, a specificat sursa.