CHIŞINĂU, 7 iul – Sputnik. Într-un comentariu pentru Sputnik-Moldova privind rezultatele referendumului din Grecia, preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD), Victor Ciobanu, a declarat că acum “ Uniunea Europeană trebuie să recurgă la cedări pentru a rezista în faţa unui nou val de nemulţumiri care se întrevăd prin mişcările social-politice”.
Potrivit rezultatelor numărării buletinelor de vot de la toate 100% de secţii de votare, 61,31% de alegători au spus „nu” la referendumul din Grecia, iar pentru solicitările creditorilor s-au pronunţat 38,69% de votanţi, se anunţă pe site-ul MAI al Greciei. Totodată, 5,8% de buletine au fost declarate nevalabile. Guvernul Greciei a propus cetăţenilor să răspundă „nu” sau „da” la întrebarea, „trebuie de acceptat proiectul acordului propus de Comisia Europeană, BCE şi FMI la 25 iunie?”.
„În primul rând Grecia a demonstrat că se poate negocia cu structurile internaţionale economice, financiare şi politice. Grecia a demonstrat că are voinţă politică şi lideri politici care nu sunt supuşi birocraţiei europene”, a declarat Ciobanu.
Preşedintele PPCD susţine că, prin răspunsul dat la referendum, poporul grec a demonstrat că „mai sunt şanse pentru reînvierea demnităţii popoarelor europene care au stat prea mult cu capul plecat în faţa administraţiei de la Bruxelles”.
În opinia lui Ciobanu, prin votul său de duminică Grecia a creat un precedent în Europa, când alte ţări cu datorii ar putea să urmeze exemplul elenilor.
„În situaţie financiară dificilă se află în primul rând Spania, dar care din punct de vedere politic a fost mai slabă până acum. Ne putem aştepta cu siguranţă la reacţii de avalanşă din partea Spaniei, dar poate şi a altor state europene creditate de FMI. Anume de aceste urmări le şi este frică liderilor europeni, întrucât costurile financiare se pot ridica şi, prin urmare, poate afecta economia UE şi cotaţia Euro”, a declarat pentru Sputnik-Moldova preşedintele PPCD.