CHIŞINĂU, 1 iul – Sputnik. „Sunt mulţumit de progresul pe care l-am înregistrat în dicuţiile privind susţinerea pentru agricultură şi sper că săptămâna viitoare întregul pachet de proiecte de legi va fi semnat şi introdus pe agenda parlamentară”, a declarat miercuri şeful Legislativului RM, Andrian Candu.
Potrivit spicherului, există o înţelegere perfectă a problemelor din agricultură atât din partea fermierilor, cât şi a autorităţilor. Dânsul a menţionat că au fost identificate o serie de soluţii pentru agricultură, cum ar fi un preţ mai redus al combustibililor pentru lucrările agricole, impozitul zero pe venit, TVA de 8 la sută, condiţii speciale de creditare, precum şi includerea reprezentanţilor fermierilor în consiliile de observatori regionali în domeniul agricol.
Candu a dat asigurări că nu doar fermierii, dar şi petroliştii doresc să fie instituit un mecanism special pentru ca preţul combustibililor utilizaţi la lucrările agricole să fie mult mai redus decât preţul la pompă.
„Căutăm surse pentru majorarea fondului de subvenţionare în agricultură. Dar asta nu exclude implementarea celorlalte soluţii la care deja am convenit. Cu sportul fermierilor, sper să convingem toate fracţiunile parlamentare ca până la sfârşitul acestei sesiuni să votăm tot pachetul ce vizează suportul pentru agricultură”, a precizat Candu.