Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Silvia Radu: deocamdată nu vor fi deconectări de la energie

© SputnikSilvia Radu
Silvia Radu - Sputnik Moldova
Abonare
Consumatorii din Moldova riscă să primească energie electrică pe ore, dacă tariful actual nu va fi majorat.

CHIŞINĂU, 1 iul – Sputnik. Deocamdată, nu vor fi operate deconectări de la electricitate, a declarat, miercuri, directorul general al Companiei „Gas Natural Fenosa”, Silvia Radu, după audierile în comisia parlamentară securitate, apărare şi ordine publică. 

ЛЭП Electricitate, Электричество - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Gas Natural Fenosa susţine că are datorii de zeci de milioane

„Suntem în speranţa că nu vom avea deconectări de energie electrică. Am coordonat cu furnizorul de electricitate că, cel puţin până la 15 iulie, nu vor fi deconectări, în speranţa că ANRE va ajusta tarifele”, a declarat Radu. 

Potrivit acesteia, compania cere o majorare a tarifului pentru consumatorul final de aproximativ 60 la sută. Radu susţine că în prezent datoria Gas Natural Fenosa faţă de furnizor – Staţia electrică de la Kuciurgan – este de 140 de milioane de lei, care este în creştere permanentă. „Dacă această datorie va fi eşalonată pe mai mulţi ani, atunci impactul asupra consumatorului va fi mai mic”, a declarat Radu. 

Directorul Gas Natural Fenosa a explicat că în prezent Moldova nu poate importa direct electricitate din Ucraina, „deoarece în această ţară există un deficit intern de energie electrică”. 

„Singura sursă astăzi, din punct de vedere tehnic, care va acoperi 100% consumul total al ţării este Transnistria”, a spus Radu.  

Potrivit acesteia, „dacă există o alternativă de import a energiei electrice pentru Moldova, atunci aceasta este din România”. „Dar volumul importat va acoperi doar 30% din necesitate, iar  30% înseamnă că vom primi electricitate pe ore”, a conchis Radu.  

În luna martie, companiile „RED Union Fenosa” și „Gas Natural Fenosa” au solicitat ANRE o majorare de tarif pentru consumatorul final de cel puţin 50%. Adică, tariful pentru consumatorul final ar fi de 2,58 lei pentru un kW/h, faţă de 1,58 lei cât este în prezent.

 

Fluxul de știri
0