CHIŞINĂU, 19 iunie – Sputnik. La trecerea la nivel cu calea ferată Regulamentul circulaţiei rutiere a fost încălcat de aproape 340 de ori în 7 zile. Încălcările au fost documentate de agenţii de circulaţie în cadrul operaţiunii „Pasaj feroviar”.
Scopul de bază al acţiunii a fost prevenirea și documentarea cazurilor de încălcare a regulilor de traversare a liniei de cale ferată, neglijarea semnalului de interzicere al semaforului la pasaj, traversarea pasajelor feroviare în locuri interzise ori când bariera este închisă, nerespectarea de către conducătorii auto a cerințelor semnalizării rutiere la pasaje și alte încălcări ale Regulamentului Circulației Rutiere, care de cele mai multe ori duc la producerea accidentelor rutiere la pasajele feroviare.
Totodată, a fost verificată și starea tehnică a trecerilor la nivel cu calea ferată, fiind luate măsuri de înlăturare a neregulilor şi încălcărilor depistate.
Astfel, de către comisiile de lucru în comun cu inspectorii pentru sistematizarea circulaţiei rutiere din Inspectoratele teritoriale ale poliţiei au fost supuse verificării 172 de pasaje feroviare, pentru neregularităţile depistate la întreţinerea pasajelor de nivel cu calea ferată şi a mijloacelor de semnalizare rutieră, persoanelor responsabile le-au fost înmânate pentru executare 73 prescripţii, totodată 2 persoane cu funţii de răspundere din cadrul Dispeceratelor Căilor Ferate Teritoriale au fost sancţionate pentru neexecutarea prescripţiilor înaintate.
Pe parcursul anului trecut, inspectorii de patrulare au sancţionat 88 de persoane care au comis diverse încălcări ce se referă la pasajele feroviare.