Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Deputaţii au votat demisia Guvernului. Gaburici refuză interimatul

© Sputnik / Evgheni PanasencoПарламент Республики Молдова
Парламент Республики Молдова - Sputnik Moldova
Abonare
Parlamentul RM a luat act de demisia Cabinetului de Miniştri.

CHIŞINĂU, 18 iunie – Sputnik. Deputaţii Parlamentul RM au acceptat joi demisia Guvernului Gaburici. 

Curtea Constituţională a Republicii Moldova Конституционный Суд РМ - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Curtea Constituţională: în 3 luni să fie format un nou Guvern

Preşedintele Legislativului Andrian Candu a declarat că „nu este o practică ca premierul să fie prezent în sala Parlamentului când se ia act de demisie”.

Proiectul de lege cu privire la demisia Guvernului a fost votat de majoritatea deputaţilor prezenţi în sală. 

Chiril Gaburici a scris pe pagina sa de socializare că refuză să deţină interimatul funcţiei de premier. „Potrivit prevederilor Constituţiei şi pornind de la interpretarea de ieri a normelor constituţionale, am informat Preşedintele Republicii Moldova că refuz să asigur interimatul funcţiei pe motivele expuse odată cu demisia şi solicit desemnarea unui Prim-ministru interimar”, a scris Gaburici. 

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a clarificat o serie de aspecte constituţionale referitoare la situaţia în care demisionează prim-ministrul, precum şi la obligaţiile ce le revin altor instituţii în vederea desemnării unui nou Guvern.

Curtea Constituţională a hotărât miercuri că, demisia Prim-ministrului şi, respectiv, a întregului Guvern intră în vigoare în momentul comunicării acesteia:  în cazul cererii scrise adresate Parlamentului – în momentul depunerii; în cazul anunţului public – în momentul emiterii. De asemenea, demisia Prim-ministrului antrenează de drept demisia Guvernului, fără îndeplinirea nici unei alte condiţii de formă sau procedură, iar Parlamentul ia act de demisia Prim-ministrului şi, respectiv, a întregului Guvern. Decizia Parlamentului, prin care se ia act de demisia Prim-ministrului şi, respectiv, a întregului Guvern, nu influenţează actul demisiei, procesul de formare a noului Guvern, precum şi termenele constituţionale inerente acestui proces.

Curta a mai stabilit că în asemenea situaţii Preşedintele are obligaţia constituţională de a numi un Prim-ministru interimar până la formarea noului Guvern în cazul imposibilităţii definitive a exercitării funcţiei de către Prim-ministrul demisionar. În sensul hotărârii Curţii, imposibilitatea definitivă a exercitării funcţiei de Prim-ministru semnifică situaţia generată de orice circumstanţă care împiedică continuarea exercitării funcţiei, alta decât decesul, inclusiv refuzul expres al Prim-ministrului demisionar de a continua exercitarea funcţiei până la formarea noului Guvern.

 

Fluxul de știri
0