CHIŞINĂU, 8 iunie – Sputnik. Fostul guvernator al statului Rhode Island, posibilul candidat pentru preşedinţia SUA, Lincoln Chafee, a criticat sancţiunile împotriva Rusiei şi a chemat la căutarea noilor căi de apropiere cu ea. Despre aceasta el a declarat la emisiunea CNN, State of de Union.
„SUA trebuie să găsească mijloace de refacere a relaţiilor de prietenie cu Rusia, în loc să impună sancţiuni”, consideră el. Potrivit lui, acest lucru este foarte important pentru întreaga lume, cu atât mai mult pentru fostele republici sovietice, în special, pentru Ucraina.
Fostul guvernator a chemat, de asemenea, SUA „să înceteze să mai comită erori” de genul, potrivit lui, celor comise de Hillary Clinton.
Chafee are în vedere cazul din anul 2009, când Clinton, fiind în poziţia de secretar de stat al SUA, la întrevederea cu şeful MAE al FR, Serghei Lavrov, a adus un suvenir sub formă de buton, pe care, în locul cuvântului „restart” era scris „supraîncărcare”. Butonul trebuia să simbolizeze începutul unei noi etape în relaţiile ruso-americane.
Din punctul de vedere al lui Chafee, anume asemenea „greşeli simbolice mici” duc la probleme în relaţii.
Săptămâna trecută, Lincoln Chafee a devenit al patrulea candidat la preşedinţia SUA din partea Partidului Democrat. Despre planurile sale, Chafee a anunţat în timpul discursului de la Universitatea George Mason din Arlington, statul Virginia. Decizia de participare în cursa electorală a fost luată, de asemenea, de nouă republicani.